Metoda Chartarium: cum privim dincolo de comportament, către rădăcina lui
Atunci când un copil țipă, refuză, lovește, plânge ușor, se retrage, întrerupe frecvent sau pare că nu cooperează, primul lucru pe care îl observăm este comportamentul, pentru că acesta este vizibil, produce un efect imediat asupra celor din jur și, de cele mai multe ori, solicită un răspuns rapid din partea adultului.
În metoda Chartarium, însă, comportamentul nu este privit ca o definiție a copilului, ci ca o informație despre ceea ce se întâmplă într-un anumit moment, într-un anumit context, sub influența unor factori care pot ține de starea fizică, de emoții, de relații, de nivelul de dezvoltare, de mediul în care se află copilul sau de capacitatea lui de a exprima ceea ce simte și ceea ce are nevoie.
De aici pornește unul dintre principiile centrale ale metodei Chartarium: dincolo de comportament încercăm să înțelegem ce se află la baza lui, fără să reducem copilul la ceea ce face într-un anumit moment și fără să presupunem că există întotdeauna o singură cauză.
Comportamentul este ceea ce vedem, dar nu întotdeauna tot ceea ce se întâmplă
Un copil poate avea un comportament dificil de gestionat fără să poată explica foarte clar ce se petrece în interiorul lui, pentru că nu are încă întotdeauna vocabularul, experiența sau nivelul de maturitate necesar pentru a identifica o stare, pentru a o numi și pentru a o exprima într-o manieră potrivită.
Poate deveni agitat pentru că este obosit, poate refuza pentru că se simte nesigur, poate ridica vocea pentru că este copleșit, poate întrerupe pentru că are nevoie să fie văzut sau pentru că nu reușește încă să își controleze impulsul, poate lovi pentru că nu găsește alte resurse de exprimare în acel moment, iar uneori poate părea pur și simplu „dificil”, deși în spatele reacției există un context pe care adultul încă nu îl cunoaște.
Aceasta nu înseamnă că orice comportament ascunde automat o explicație profundă și nici că trebuie interpretat excesiv, ci doar că, înainte de a concluziona cine este copilul, merită să observăm ce se întâmplă cu el.
De ce vorbim despre rădăcina comportamentului
În Chartarium folosim adesea imaginea icebergului tocmai pentru a explica această diferență dintre ceea ce este vizibil și ceea ce poate exista în profunzime.
Deasupra apei se află comportamentul, adică ceea ce vedem și auzim: copilul țipă, plânge, lovește, refuză, se retrage, întrerupe, provoacă, vrea să câștige cu orice preț sau caută permanent atenția adultului.
Sub apă pot exista factori mai puțin vizibili, precum oboseala, frustrarea, nesiguranța, lipsa de predictibilitate, nevoia de apartenență, nevoia de autonomie, dorința de a fi văzut, dificultatea de a exprima o emoție, teama de eșec sau simpla incapacitate de a gestiona o situație care depășește resursele copilului în acel moment.
Important este că nu încercăm să lipim mecanic o explicație de fiecare comportament, pentru că același comportament poate avea sensuri diferite la copii diferiți și chiar la același copil, în contexte diferite.
Același comportament poate avea rădăcini diferite
Un copil care refuză o activitate poate fi obosit, poate să nu înțeleagă cerința, poate să se teamă că nu va reuși, poate încerca să își afirme autonomia sau poate pur și simplu să nu fie pregătit pentru acel tip de solicitare.
Un copil care întrerupe constant poate avea dificultăți de autocontrol, poate fi foarte entuziasmat, poate căuta validarea adultului, poate încerca să își găsească locul într-un grup sau poate avea nevoie să învețe treptat cum se așteaptă rândul într-o conversație.
Un copil care lovește poate reacționa impulsiv la frustrare, poate imita un comportament observat anterior, poate să nu dețină încă suficiente resurse verbale pentru a se apăra sau poate fi într-o stare de suprasolicitare în care capacitatea lui de autoreglare este redusă.
De aceea, întrebarea nu este doar „Cum facem să nu mai apară comportamentul?”, ci și „Ce se întâmplă înainte, în timpul și după el, în ce contexte apare, cât de frecvent apare și ce pare să încerce copilul să gestioneze prin această reacție?”.
Comportamentul nu este identitatea copilului
Una dintre distincțiile importante în metoda Chartarium este aceea dintre a descrie ceea ce a făcut copilul și a transforma comportamentul într-o etichetă.
Există o diferență mare între a spune „a lovit un coleg” și a spune „este agresiv”, între „astăzi nu a vrut să intre în joc” și „este antisocial”, între „a ridicat vocea când s-a enervat” și „este obraznic”.
În primul caz descriem un comportament care poate fi observat, analizat și corectat, în al doilea caz riscăm să definim copilul printr-o reacție, iar această diferență este importantă atât pentru adult, cât și pentru felul în care copilul începe să se vadă pe sine.
Chartarium încearcă să păstreze această separare cât mai clară, pentru că un copil nu este suma reacțiilor sale dificile și nici nu ar trebui să ajungă să creadă că o greșeală sau o dificultate devine identitatea lui.
A înțelege rădăcina nu înseamnă să acceptăm orice comportament
Un alt principiu important este că înțelegerea nu înlocuiește limita.
Un copil poate avea dreptul să fie furios, dar nu are dreptul să rănească, poate fi frustrat, dar nu înseamnă că orice reacție devine acceptabilă, poate avea nevoie de autonomie, dar autonomia se construiește în interiorul unor limite potrivite vârstei și contextului.
Empatia și regula nu se exclud, iar în educație cele două pot funcționa foarte bine împreună.
Adultul poate transmite, în același timp, „văd că îți este greu” și „nu te las să lovești”, poate valida emoția și poate opri comportamentul, poate încerca să înțeleagă nevoia și poate păstra limita.
Din această perspectivă, scopul nu este să justificăm reacția copilului, ci să îl ajutăm să înțeleagă treptat ce i se întâmplă și să găsească o modalitate mai potrivită de răspuns.
Ce înseamnă „nevoie” în metoda Chartarium
Când vorbim despre nevoile copilului, nu ne referim exclusiv la emoții, pentru că dezvoltarea copilului este influențată de mai multe niveluri ale funcționării sale.
Un copil poate avea nevoie de somn, hrană sau hidratare, poate avea nevoie de predictibilitate, reguli și rutină, poate avea nevoie să se simtă în siguranță, să aparțină unui grup, să fie văzut și apreciat, să își recunoască propriile calități, să aibă autonomie, să își asume responsabilități și, pe măsură ce crește, să înceapă să își înțeleagă valorile și obiectivele.
Tocmai de aceea, Chartarium nu începe și nu se termină cu educația emoțională, ci construiește un parcurs mai amplu, de la nevoile de bază către autocunoaștere și responsabilitate personală.
De ce este important să primească și copilul această informație
Foarte multe resurse despre comportamentul copiilor sunt adresate părinților, educatorilor, profesorilor sau specialiștilor, iar acest lucru este firesc, pentru că adulții au responsabilitatea de a înțelege, de a proteja și de a ghida.
Chartarium adaugă însă o întrebare importantă: ce poate înțelege copilul despre el însuși, într-un limbaj potrivit vârstei lui?
Nu ne așteptăm ca un copil de cinci ani să își analizeze propriile mecanisme psihologice și nici ca un adolescent să poată explica perfect de ce reacționează într-un anumit fel, însă putem începe să dezvoltăm treptat capacitatea de autoobservare.
Copilul poate învăța să remarce că îi este foame, că este obosit, că îl deranjează ceva, că s-a simțit exclus, că s-a speriat, că s-a înfuriat, că vrea să fie ascultat sau că a reacționat într-un fel care nu i-a fost de folos.
Această capacitate de a se observa devine baza pentru următorul pas, acela de a recunoaște ceea ce se întâmplă și de a vedea dacă există o altă alegere posibilă.
Observ – Recunosc – Aleg
Unul dintre instrumentele centrale ale metodei Chartarium este procesul Observ – Recunosc – Aleg, care nu este gândit ca o formulă rigidă, ci ca un reper educațional.
Copilul este încurajat mai întâi să observe ce se întâmplă cu el, apoi să recunoască emoția, starea, comportamentul sau nevoia care apare și, pe măsură ce nivelul lui de dezvoltare permite, să vadă ce poate alege să facă mai departe.
Uneori alegerea poate însemna să ceară ajutor, alteori să spună că ceva nu îi place, să se retragă dintr-o situație, să aștepte, să încerce din nou, să își exprime nevoia în cuvinte sau să repare ceea ce a făcut.
Scopul nu este obținerea unui copil care reacționează perfect, ci dezvoltarea unui copil care începe să recunoască legătura dintre ceea ce simte, ceea ce face și consecințele propriilor alegeri.
De la reglarea oferită de adult la autoreglare
La început, copilul depinde în mare măsură de adult pentru a se regla, pentru a înțelege limitele, pentru a anticipa riscurile și pentru a gestiona stări pe care încă nu le poate gestiona singur.
Pe măsură ce crește, o parte dintre aceste funcții se interiorizează, iar copilul începe să știe că poate aștepta, poate cere ajutor, poate recunoaște o regulă, poate anticipa o consecință și poate repara o greșeală.
În acest sens, Chartarium încearcă să susțină trecerea de la control exterior la o formă treptată de responsabilitate interioară, folosind informație vizuală, exercițiu, observație și repetare.
Nu vrem să grăbim maturizarea copilului și nici să îi cerem mai mult decât poate duce, ci să îi oferim, pe măsura vârstei lui, instrumente pe care să le poată folosi mai târziu singur.
De ce folosim suportul vizual
Materialul vizual ocupă un loc important în metoda Chartarium, pentru că multe concepte legate de comportament, reguli, nevoi, emoții, rutină, alegeri sau responsabilitate devin mai accesibile atunci când copilul le poate vedea și asocia cu situații concrete. Imaginea nu înlocuiește conversația și nici relația cu adultul, însă poate deveni un punct de sprijin pentru înțelegere.
Copilul poate reveni la o imagine, poate compara, poate bifa, poate observa și poate lega ceea ce a văzut într-un atelier de ceea ce i se întâmplă ulterior în viața de zi cu zi.
În acest fel, informația nu rămâne doar la nivel de explicație, ci este dusă într-un context real, unde poate fi observată și exersată.
Chartarium nu diagnostichează cauza unui comportament
Este important să spunem clar că metoda Chartarium are un rol educațional și de dezvoltare personală, nu unul de diagnostic. Nu spunem că un copil face un anumit lucru „pentru că” are o anumită problemă și nu încercăm să stabilim cauze clinice pe baza unui comportament izolat.
Atunci când un comportament este persistent, intens, produce suferință, afectează semnificativ funcționarea copilului sau ridică semne de întrebare importante pentru familie ori școală, evaluarea unui specialist rămâne necesară.
Chartarium urmărește altceva, și anume să ofere copilului un limbaj accesibil pentru a înțelege mai bine ce se întâmplă cu el și să îl ajute să își dezvolte capacitatea de observație, responsabilitate și alegere.
Dincolo de comportament nu înseamnă dincolo de responsabilitate
A înțelege de ce am reacționat într-un anumit fel nu înseamnă că reacția nu mai are consecințe. Copilul poate ajunge, treptat, să înțeleagă că s-a înfuriat, că a lovit, că lovitul nu este în regulă, că poate repara și că, într-o situație viitoare, poate încerca un răspuns diferit. Această legătură dintre stare, comportament, consecință și alegere este importantă pentru dezvoltarea responsabilității.
Chartarium nu urmărește obediența, ci înțelegerea.
Nu urmărim un copil care se comportă „bine” numai pentru că adultul este prezent, ci un copil care începe, puțin câte puțin, să știe de ce face anumite alegeri și ce efect au ele asupra lui și asupra celor din jur.
De ce privim dincolo de comportament
Pentru că un copil este întotdeauna mai mult decât reacția lui dintr-un anumit moment. Uneori comportamentul ne arată că există o limită de învățat, alteori că există o emoție greu de gestionat, o nevoie care nu a fost exprimată, o dificultate de autoreglare, o situație pe care copilul încă nu știe cum să o gestioneze sau pur și simplu o etapă de dezvoltare care are nevoie de timp și exercițiu.
A privi dincolo de comportament nu înseamnă să căutăm explicații ascunse pentru orice gest, ci să rămânem suficient de curioși încât să nu ne oprim doar la ceea ce se vede. Pentru că, uneori, schimbarea nu începe atunci când îi spunem copilului doar „nu mai face asta”, ci atunci când îl ajutăm să înțeleagă ce se întâmplă cu el, ce nevoie are și ce poate face diferit mai departe.
Chartarium - Dincolo de comportament.
Cristina Ciobanu
- Fondator Metoda Chartarium
