Nevoia de autoîmplinire. Când copilul începe să afle cine este cu adevărat.

În vârful piramidei lui Maslow se află nevoia de autoîmplinire.

Este locul spre care, într-un fel sau altul, tindem cu toții. Vrem să ne simțim bine cu noi, să știm cine suntem, ce vrem, ce ni se potrivește, ce ne aduce sens și ce putem construi cu ceea ce avem.

Doar că autoîmplinirea nu apare dintr-odată.

Nu ajungem în vârful piramidei doar pentru că ne dorim asta. Ajungem acolo pe măsură ce ne cunoaștem și pe măsură ce învățăm să avem grijă de nevoile care există la toate nivelurile de mai jos.

Un copil poate crește, poate deveni adult și poate avea aparent tot ce îi trebuie, dar dacă nu și-a înțeles nevoile, dacă a învățat să le ignore, dacă nu a avut voie să spună ce simte sau dacă a trăit mult timp cu lipsuri importante, toate acestea pot rămâne cu el.

De aici apare uneori întrebarea pe care mulți adulți și-o pun mai târziu: „Am tot ce îmi trebuie, atunci de ce nu sunt bine?”

Pentru că starea de bine nu ține doar de ceea ce avem în exterior.

Ține și de cât de bine ne cunoaștem lumea interioară.

În Chartarium, această ultimă categorie este despre autocunoaștere.

Ce înseamnă autocunoașterea pentru un copil.

Autocunoașterea nu înseamnă ca un copil să aibă răspunsuri complicate despre cine este.

Începe mult mai simplu.

Să știe ce îi place și ce nu îi place.

Să recunoască ce simte.

Să știe ce îl liniștește și ce îl obosește.

Să observe când are nevoie de ajutor.

Să știe ce îi este ușor și ce îi este greu.

Să înceapă să își recunoască valorile, calitățile, limitele, dorințele și lucrurile importante pentru el.

Copilul începe astfel să își construiască o imagine despre sine care nu vine doar din ceea ce îi spun ceilalți.

Nu doar „mama spune că sunt timid”, „doamna spune că sunt cuminte”, „colegii spun că sunt amuzant”.

Ci și:

„Eu știu că îmi place să observ înainte să intru într-un grup.”

„Știu că mă enervez când simt că nu sunt ascultat.”

„Știu că îmi place să ajut.”

„Știu că îmi este greu să pierd.”

„Știu că am nevoie de puțin timp ca să mă liniștesc.”

Aceste lucruri par mici, dar aici începe cunoașterea de sine.

Nu poți construi vârful fără să te uiți la ceea ce este dedesubt

Piramida lui Maslow este importantă tocmai pentru că ne arată că nivelurile nu sunt separate unele de altele.

Un copil are nevoie de hrană, odihnă și grijă față de corp.

Are nevoie de siguranță, reguli și protecție.

Are nevoie să aparțină, să iubească și să fie iubit.

Are nevoie să simtă că poate, că are valoare și că efortul lui este văzut.

Toate aceste experiențe contribuie la felul în care ajunge să se cunoască.

Asta nu înseamnă că fiecare nevoie trebuie să fie împlinită perfect înainte ca un copil să poată evolua. Viața nu funcționează atât de rigid.

Înseamnă însă că lipsurile repetate sau importante pot influența felul în care copilul se vede pe sine și felul în care își construiește relația cu lumea.

Un copil care nu se simte în siguranță poate fi preocupat mai mult de protecție decât de explorare.

Un copil care caută permanent să fie acceptat poate ajunge să își adapteze alegerile după ceilalți.

Un copil care crede că nu este suficient de bun poate evita lucrurile la care ar putea descoperi că are talent.

De aceea, când vorbim despre autoîmplinire, nu vorbim doar despre „ce vrei să devii când vei fi mare”.

Vorbim despre cât de liber se simte copilul să descopere cine este.

Ce se întâmplă când copilul nu se cunoaște suficient

Un copil care nu își cunoaște nevoile poate depinde foarte mult de ceilalți pentru a afla ce ar trebui să simtă, ce ar trebui să aleagă sau ce ar trebui să îi placă.

Poate căuta mereu aprobarea.

Poate copia grupul chiar și atunci când ceva nu i se potrivește.

Poate spune „nu știu” atunci când îl întrebi ce vrea, pentru că s-a obișnuit ca altcineva să decidă.

Poate ajunge să creadă că este exact eticheta care i-a fost repetată: „leneș”, „rușinos”, „dificil”, „prea sensibil”, „neatent”.

Sau poate încerca atât de mult să fie copilul pe care îl vor ceilalți, încât să îi fie greu să afle cine este el.

Autocunoașterea îl ajută să facă diferența între „așa sunt eu” și „acesta este un lucru pe care îl fac uneori”.

Este o diferență importantă.

„Am greșit” nu este același lucru cu „sunt rău”.

„Mi-a fost frică” nu înseamnă „sunt fricos”.

„Nu știu încă să fac asta” nu înseamnă „nu sunt capabil”.

Copilul începe să se vadă mai nuanțat.

De la nevoie la emoție, comportament și înțelegerea de sine

În toate nivelurile Chartarium am urmărit legătura dintre nevoie, emoție și comportament.

La acest nivel mai apare un pas.

Nevoie, emoție, comportament, înțelegere de sine.

Copilul nu doar observă că s-a enervat.

Începe să afle ce îl enervează.

Nu doar vede că s-a retras dintr-un grup.

Începe să înțeleagă că îi este greu să intre într-un loc în care nu cunoaște pe nimeni.

Nu doar spune că nu îi place o activitate.

Poate descoperi că preferă un alt tip de activitate și poate spune de ce.

Din aceste observații se formează treptat propria lui hartă interioară.

Cu cât o cunoaște mai bine, cu atât îi va fi mai ușor să facă alegeri care i se potrivesc.

Autocunoașterea nu înseamnă să îl punem pe copil într-o cutie

Este important să nu transformăm autocunoașterea într-o nouă serie de etichete.

„Tu ești introvertit.”

„Tu nu ești sportiv.”

„Tu ești copilul sensibil.”

Copiii se dezvoltă, se schimbă și descoperă lucruri noi despre ei.

Rolul nostru nu este să îi definim prea devreme, ci să îi ajutăm să observe.

„Am văzut că astăzi ai preferat să stai puțin deoparte înainte să intri în joc.”

„Pare că activitățile în care construiești ceva îți plac foarte mult.”

„Ai observat că atunci când e mult zgomot obosești mai repede?”

Observația lasă loc copilului să se descopere.

Eticheta îi spune deja cine este.

Ce poate face părintele

Autocunoașterea poate fi susținută prin întrebări simple, puse în momente firești.

„Cum a fost pentru tine?”

„Ce ți-a plăcut cel mai mult?”

„Ce ți-a fost greu?”

„Ce ai fi vrut să fie diferit?”

„Ce ai simțit atunci?”

„De ce ai fi avut nevoie?”

„Ce crezi că ai făcut bine?”

„Ce ai face altfel data viitoare?”

Nu avem nevoie de interogatorii și nici de discuții lungi în fiecare seară.

Uneori o singură întrebare, pusă la momentul potrivit, poate ajuta copilul să observe ceva nou despre el.

Părintele poate și să reflecte ceea ce vede:

„Am observat că te simți foarte bine când ai timp să creezi în ritmul tău.”

„Ai avut nevoie de timp înainte să răspunzi și ți l-ai luat.”

„Ai spus ce îți dorești chiar dacă ceilalți au ales altceva.”

În felul acesta, copilul primește treptat cuvintele cu care își poate descrie propria experiență.

Ce face diferit Chartarium

În Chartarium, autocunoașterea nu este o lecție separată de toate celelalte.

Este rezultatul întregului parcurs.

Copilul a trecut prin nevoile corpului, siguranță, relații, apartenență, încredere, responsabilitate și recunoaștere. A început să înțeleagă cum toate acestea se regăsesc în propria lui viață.

Prin fișele și activitățile Chartarium, informația devine vizibilă.

Copilul poate să aleagă, să compare, să observe, să numească și să spună ce i se potrivește lui.

Nu îi spunem cine este.

Îl ajutăm să afle.

Iar părintele primește repere prin care poate continua această descoperire acasă, fără să îi ofere copilului toate răspunsurile înainte ca acesta să aibă șansa să le găsească singur.

Pentru că autoîmplinirea nu înseamnă perfecțiune și nici o viață în care toate nevoile ne-au fost împlinite fără excepție.

Înseamnă să ajungem să ne cunoaștem suficient de bine încât să putem observa ce ne lipsește, ce ne face bine, ce avem nevoie să reparăm, ce vrem să dezvoltăm și ce alegeri ni se potrivesc.

Iar dacă un copil începe să învețe toate acestea de mic, îi oferim ceva ce mulți adulți încep să caute abia mult mai târziu: o hartă a propriei lui lumi interioare. 1. Maslow, A. H. (1943). A Theory of Human Motivation. Psychological Review, 50(4), 370–396.

Este lucrarea de bază pentru ierarhia nevoilor și pentru ideea de autoactualizare ca nivel superior al dezvoltării. Maslow descrie nevoile ca fiind organizate într-o ierarhie, dar nu ca pe niște trepte care trebuie îndeplinite perfect înainte de a putea apărea următoarea.

2. Maslow, A. H. (1954). Motivation and Personality. Harper & Brothers.

Dezvoltă mai amplu conceptul de autoactualizare, de creștere personală și de folosire a propriului potențial. Este una dintre cele mai potrivite surse pentru ideea centrală a acestui articol.

3. Harter, S. (2012). The Construction of the Self: Developmental and Sociocultural Foundations. 2nd ed., Guilford Press.

O sursă foarte bună pentru partea despre autocunoaștere și construirea treptată a imaginii despre sine în copilărie și adolescență. Harter urmărește modul în care reprezentările despre sine devin din ce în ce mai complexe pe măsură ce copilul crește.

4. Deci, E. L., & Ryan, R. M. (2000). The “What” and “Why” of Goal Pursuits: Human Needs and the Self-Determination of Behavior. Psychological Inquiry, 11(4), 227–268. Susține ideea că autonomia, sentimentul de competență și relaționarea sunt importante pentru dezvoltare, motivație și starea de bine. Este utilă pentru legătura dintre nevoile dezvoltate la nivelurile anterioare și capacitatea copilului de a face alegeri tot mai personale și conștiente.

5. Rogers, C. R. (1961). On Becoming a Person. Houghton Mifflin.

Relevant pentru ideea de cunoaștere de sine, autenticitate și dezvoltarea unei persoane care ajunge să își recunoască propria experiență, în loc să se definească exclusiv prin așteptările celorlalți.

Back